vineri, 10 iunie 2011

Conacul Bellu,Manastirea Varbila,Manastirea Jercalai-05-06-2011

Dupa o amanare de cateva saptamani,am ajuns si la Conacul Bellu,despre care auzisem si citisem o gramada de lucruri.ram curios sa vad cu ochii mei daca intr-adevar este cel mai bine pastrat conac din Romania.Raspunsul a fost pozitiv.
Deci...event pe facebook,ne-am strans vreo 20 de oameni,si am pornit la drum...pana in Ploiesti am mers cu trenul(da,pentru a economisi timp si efort).Din Ploiesti,am urmarit indicatoarele spre Buzau.Aici trebuie sa remarc si sa le multumesc celor din Ploiesti pentru abundenta de indicatoare.Din Ploiesti am mers pana in Bucov,acolo am facut stanga spre Varbila.Drumul este fermecator,urcusuri si coborari line,ai in stanga si in dreapta padure,vii,dealuri si in departare muntii.alitatea asfaltului este foarte buna iar drumul a fost liber,foarte putine masini.Opririle au fost la Manastirea Varbila,Manastirea Jercalai si Conacul Bellu,plus alte cateva mici opriri pe la diverse magazine din localitati.
 
















 Primul obiectiv de pe lista a fost Manastirea Varbila,manastire aflata in plin proiect de restaurare.Cateva informatii despre ea...manastirea se afla la numai 15 Km de Ploiesti,intr-un peisaj cu adevart mirific-aproape nestiuta de vizitatorii dornici sa se incarce spiritualiceste .Unul dintre cele mai vechi asezaminte de acest fel pastreaza inca,in toate pietrele raspandite prin curte,urmele trecerii lui Mihai Viteazul. Puţini sunt cei care ştiu că marele voievod, înainte de a pleca spre Ardeal, ca să-şi împlinească visul de a uni cele trei ţări româneşti sub un singur sceptru, a intrat în sfânta mănăstire din Vărbila să se roage.Nu sunt la Vărbila nici chilii cochete, nici maici sfătoase, nici călugări hârşiţi. Doar zidurile grele şi groase, cât statul a doi bărbaţi puternici, ca nişte tauri. Şi beciurile păstrate, îndrăznesc să spun, în stare destul de bună, dacă luăm în calcul că ele au fost ridicate în 1532. Şi clopotniţa, veche deodată cu mânăstirea, a cărei scară şubredă scârţâie lugubru, când vreun pas omenesc se încumetă vitejeşte s-o urce.
Şi biserica, bătrână de secole, unde sătenii din Vărbila vin duminica şi la ceas de sărbătoare să se roage, să se închine, să aprindă de sufletul morţilor o lumânare. Patina vremii se simte deopotrivă, afară şi înăuntru. Un iz arhaic pluteşte peste fiecare colţişor din biserică. Icoane vechi, realizate pe lemn mâncat de carii şi măcinat de ani pot fi văzute aici. Pe pereţi, picturi şterse aproape de timpul nemilos rezistă de secole în micul lăcaş de cult. Din ele surâd abia perceptibil chipuri uitate de mult de lume. Aproape nimeni nu-şi mai bate azi capul cu ele.Oamenii din Vărbila spun, aşa cum au auzit şi ei de la înaintaşii lor, că aici, în apropiere de mănăstire, era un pisc de pe care, în nopţile senine de vară se vedea, fără probleme, marea. Era o privelişte ca în palmă şi se poate ca voievodul să fi ales punctul acesta din motive absolut şi strict strategice. De aici putea să urmărească armatele duşmanilor săi, care se pregăteau să-l atace. Din cele 20 de moşii pe care le avea în zona Tohani, Mihai se oprea adesea la Vărbila.



































video

 De la Varbila ne-am oprit la Manastirea Jercalai,unde nu am zabovit prea mult,si din cauza ca era aglomeratie si pentru ca ne era foame si vroiam sa facem o oprire mai lunga la Conacul Bellu.
La Manastirea Jercalai e ca şi cum Dumnezeu ne atinge cu mâna.Bisericuţa aproape că este ascunsă privirii de perdeaua deasă de copaci din faţă. Nici prea multe indicatoare, ca să ajungi aici, nu sunt. Dar, din întrebare în întrebare, dai de Mănăstirea Jercălăi.
Duminica sau la slujbele importante, oamenii bat drumul până la mănăstire, căci biserica este deschisă pentru mireni. Şi apoi, după cum povesteşte Ion Sima, om al locurilor, pe care l-am găsit aici la ora venirii noastre, „este un har deosebit aici, la sfântul lăcaş. Nu ştim dacă e locul, care e de departe mirific, sau părintele Cleopa, cu rugăciunile sale. N-am îndrăzni nici să zicem că aici se întâmplă minuni, dar e cert că fiecare dintre noi, venit aici, la slujbă, pleacă altfel: mai bun, mai evlavios, mai luminat. E ca şi cum Dumnezeu ne atinge pe frunte cu mâna Sa şi ne ia toate necazurile şi durerile“„Încă de acum 600 de ani exista în acest loc o mănăstire de călugări. O atestă cronicile vremii. Se spune că şi Mihai Viteazul, în drumurile sale, s-a oprit aici pentru închinăciune. Unii cred că acesta ar fi fost locul de unde a plecat spre Marea Unire. Alţii afirmă că ar fi vorba de Mănăstirea Vărbila, în timp ce o a treia categorie pune în discuţie mănăstirea de la Apostolache. Au trecut vremurile şi, când a fost Carol al II-lea rege al României, s-a desfiinţat aşezământul. Nu se ştie exact care au fost cauzele. Ceea ce este cert e doar că n-a mai rămas nimic din vechea mănăstire şi nici din biserică. Totul a fost distrus, ca şi cum aducea ghinion să rămână piatră pe piatră aşezământul. Ziduri, icoane, pereţi, cărţi sfinte, nimic nu a mai rămas din ceea ce era vechea mănăstire. Astăzi, aici, de la fostul locaş, păstrăm doar o cruce care arată unde a fost altarul sfintei biserici“, mărturiseşte ghidul nostru.
Dar istoria şi-a urmat cursul. Marea spurcare
În 1954, patriarhul de atunci al României şi Preafericitul Teoctist, plecaţi acum la cele sfinte, au fost într-o vizită la Luieru, o localitate de lângă Reghin. Acolo se afla bisericuţa de lemn, făcută dintr-un singur lemn, adusă acum în curtea mănăstirii. „Lăsată de izbelişte, din veranda ei oamenii au făcut o crâşmă. Erau oameni care veneau cu alcool acolo, pe verandă, beau, înjurau şi vorbeau urât. Ca şi cum nu era o bisericuţă, ci maidan, cârciumă, talcioc, stadion. Prea înaltele feţe bisericeşti au fost şocate de o asemenea situaţie. Nu mai văzuseră aşa ceva. Desfrâul şi iadul coborâseră pe prispa bisericii.
Aşa că a fost necesar ca aceasta să fie mutată de acolo, ca să nu mai fie întinată de acei oameni. Cum la noi nu mai exista, aşa cum am arătat, nimic din vechea mănăstire, a fost adusă aici şi sfinţită doi ani mai târziu. Are două hramuri: «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril», cu acesta a venit de la Reghin, şi «Adormirea Maicii Domnului». Se ţin slujbe mari la ambele date. Biserica noastră are circuit deschis pentru mireni. Oricine poate să vină să asiste la slujbe“





















Conacul Bellu din Urlati
amplasat in partea de nord-est a orasului Urlati, este un monument reprezentativ pentru arhitectura veche romaneasca; a facut parte dintr-un complex arhitectonic ce dateaza de la jumatatea secolului al XIX-lea si a apartinut familiei Bellu, al carui nume astazi se leaga aproape invariabil numai de cimitirul bucurestean. Dar aceasta a lasat urme puternice in cultura romaneasca. Conacul de azi este unul dintre cele mai frumoase din Tara Romaneasca si adaposteste o parte importanta din colectiile baronului Alexandru Bellu (1850-1921).
Intreg domeniul a fost daruit Academiei Romane de catre sotia lui Alexandru Bellu, Alexandrina, in anul 1926. Din 1953, in actuala cladire a fost organizat un interesant muzeu. Dupa 1990, Conacul Bellu a beneficiat de intreaga atentie a Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. De-a lungul anilor s-au efectuat mai multe intervenlii la cladire (1994, 1995, 1997); demersurile de salvare a conacului, ce a rezistat tuturor vicisitudinilor vremii au continuat si, in martie 2004, cladirea a intrat intr-un amplu complex proces de restaurare capitala, ce se va incheia in mai 2009.Cladirea pastrata pana astazi este compusa din mai multe incaperi, mobilate cu diverse piese vechi, reunind epoci, stiluri si origini de tot felul: italiana, florentina, bologneza, franceza, austriaca, araba, dar si romaneasca, cu precadere brancoveneasca. Delimitarea unor camere s-a realizat prin tehnica arcadelor; in unele camere plafoanele au fost realizate prin grinzi de lemn. De pe perelii holului si ai salii de primire ne “privesc” portretele Domnitorului Barbu Dimitrie Stirbei· cu doamna· sa Elisabeta, portretul sotiei Domnitorului Gh. Bibescu in costum national, litografii pe hartie semnate Carol Popp de Szathmary, Paris, 1851.Piesele de mobilier emana si ele atmosfera de altadata, pe care am dorit s-o recreem. O biblioteca in stit Biedermaier adaposteste o colectie de carte rara, reputatului bibliofil Alexandru Bellu revenindu-i meritul de a fi achizitionat lucrari ale scriitorilor antici greci si latini si opere din secolele al XVI-lea si al XVII-lea.Dormitorul impresioneaza prin fast si solemnitate: un pat cu baldachin in stil Ludovic al XVI-lea, o comanda in stil renascentist. Mai putem admira picturi apartinand unor nume celebre: Stefan Luchian, Stefan Popescu, Sever Burada si Theodor Aman. Stampele japoneze, ci sunt etalate, printre altele, calcatoare si linuri din piatra din perioada romana.In Lapidariumul ce a fost organizat la subsolul casei au fost adapostite numeroase capiteluri, coloane de piatra de pe vremea lui Constantin Brancoveanu, pisanii ce au fost salvate din ruine in secolul al XIX-lea de catre colectionar. Alexandru Bellu, cu titlul nobiliar mostenit, descendent al marilor familii Ghica-Vacarescu, Cantacuzino si Stirbei si-a inchinat viata artei fotografice si colectiilor sale pe care le-a daruit tarii.




























Cateva poze din crama conacului...






















butoi pentru 10 000 litri de vin
Conacul Bellu din Urlati ar merita sa fie mai bine cunoscut. Are toate datele unui succes muzeal: o arhitectura care nu poate lasa rece pe nimeni, oricat de neavenit ar fi, o colectie de obiecte de arta si mobilier impresionanta prin divers...itate si calitate, un personal calificat si profesionist, materiale de informare etc. Dar are, zic eu, si un mare ghinion: acela de a fi amplasat intr-o zona deloc turistica. Practic, nu prea ai cum sa dai de el intamplator: daca nu te duci special la Urlati ca sa-l vezi, nici ca il vei vedea vreodata. Programul este de marti pana duminica intre orele 09-17.Pretul unui bilet este de 4 lei,iar fotografiatul in interior este interzis.
Din toamna se deschide pentru vizitatori si turnul,aflat la poarta de acces.

 traseul...


Bike route 778067 - powered by Bikemap 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu